După Unirea de la 1918 era evidentă lipsa unor şcoli naţionale. In Basarabia funcţionau 1084 şcoli primare cu predare in ruseşte şi nici o şcoală primară cu predare in romănă, deşi majoritatea populaţiei o constituiau moldovenii". La o mie de copii de vărstă şcolară in satele moldoveneşti reveneau mult mai puţine şcoli decăt in satele ruseşti, ucraineşti, nemţeşti etc. Este suficient să arătăm, pe baza datelor recensămăntului populaţiei din 1897, că ştiutorii de carte in Basarabia alcătuiau numai 15,6 la sută. Acesta era tabloul general, dar situaţia era cu mult mai grea in răndurile populaţiei băştinaşe, la care printre bărbaţi ştiutorii de carte alcătuiau doar 10,5%, iar printre femei - 1,7%. Moldovenii ocupau ultimul loc la acest capitol rămănănd cu mult in urmă faţă de grupurile conlocuitoare. Cel mai inalt indice al ştiinţei de carte il aveau nemţii, printre care cunoscătorii de carte la bărbaţi alcătuiau 63,5%, iar la femei - 62,9%, urmănd apoi polonezii, evreii, bulgarii etc. Această situaţie impunea necesitatea unor trans-formări radicale urgente pe care să se axeze intreaga politică culturală in Basarabia după Unire. In Constituţia Romăniei de la 1923 se accentua asupra dreptului tuturor cetăţenilor, inclusiv celor din Basarabia, la invăţătură. La 1924 a fost adoptată Legea pentru invăţămăntul primar, conform căreia invăţămăntul obligatoriu se prelungea de la 4 pănă la 7 ani, fiind impărţit in două cicluri. Cel de-al doilea ciclu, de 3 ani, numit supraprimar, avea un caracter practic şi era legat de specificul regiunii in care erau situate şcolile, ele fiind profilate in trei tipuri: agricol-gospodăresc, industrial şi comercial. Invăţămăntul secundar a fost reorganizat prin Legea din 1928, potrivit căreia liceul avea 7 clase, impărţite in două cicluri: gimnazial şi superior. Procesul de instruire avea un carac­ter unitar, elevii primind astfel o pregătire uniformă fara o anumită specializare. Acest sistem s-a dovedit a fi nesatisfăcător, şi in 1934 a fost adoptată o nouă Lege prin care perioada de studii in liceu cuprindea 8 ani, incluzănd specializarea in două secţii: literatură şi ştiinţifică. Aceasta a marcat un progres in invăţămăntul liceal, inceputul de specializare pe care o obţineau elevii, fiind util mai ales in cazul cănd ei işi continuau studiile in instituţiile de invăţămănt superior. Programa şcolii secundare era mai amplă decăt cea a şcolii primare. Pe lăngă obiectele generale ce se studiau şi in şcolile primare: citirea, istoria, religia, geografia, gramatica şi compunere, matematica, caligrafia, lucrul manual, cunoaşterea şi ingrijirea omului etc., aici se mai studiau căntul laic şi bisericesc, gimnastica, apicultura, pomicultura, legumicultura. La 1927 in comuna Rezina erau 5 şcoli primare şi 3 şcoli secundare de stat şi particulare, in care activau 53 cadre didactice. In plasa Rezina funcţionau 4 şcoli secundare, 38 de şcoli primare şi 2 grădiniţe de copii, unde lucrau 176 de pedagogi.In urma reformelor intervenite la sfărşitul anilor 20 in Rezina-tărg funcţionau: o şcoală primară mixtă, liceul de băieţi "Alexandru eel Bun", liceul de fete "Regina Maria", şcoala de meserii, grădina de copii, şcoala evreiască privată. Invăţămăntul obligatoriu in şcoala primară de la inceput a fost de patru, apoi de 7 clase, ultimii 3 ani erau cu specializare in domeniul agriculturii. Liceul din Rezina era la inceput mixt (de băieţi şi fete), apoi după Unire, a fost divizat aparte - de băieţi şi de fete. Insă reformele in domeniul invăţămăntului n-au dat intotdeauna rezultatele dorite, cauza principală fiind condiţiile complicate de viaţă, caracteristice in special pentru populaţia sătească, care in Basarabia alcătuia majoritatea absolută. Una din problemele cu care se confruntau cel mai des in şcolile din Ciorna, Stohnaia, Rezina era frecvenţa joasă a elevilor. Copiii nu frecventau regulat şcoala, pe" de o parte, din cauza insuficienţei de mijloace materiale. Taxele pentru licee, şcoli normale şi invăţămăntul superior erau relativ mari. Nu fiecare era in stare să plătească pentru studii căte 3-4 mii de lei anual. Pe de altă parte, copiii, chiar şi de vărstă mica, erau antrenaţi in sprijin material şi moral din partea statului. Oamenii bolnavi, săraci, invalizi s-au aflat dintotdeauna in atenţia şi grija orga-nelor locale. La 1927 in Rezina-tărg şi Rezina-sat erau 40 de invalizi, 14 văduve şi 6 orfani de război, in satul Ciorna - respectiv 7, 6, 3. In comună funcţionau: două spitale, o farmacie, o baie şi alte instituţii sociale necesare populaţiei. Lucrau cinci medici, care deserveau populatia in caz de necesitate Conform dispoziţiilor Comandamentului militar, invalizii de război, văduvele şi orfanii de război erau spitalizaţi contra unei taxe de doar 30 lei pe zi. De menţionat că aceste inlesniri nu se răsfrăngeau asupra tuturor invalizilor. Invalizii de război primeau pensie lunară conform gradului de invaliditate. Medicii mai participau la acţiunile de iluminare sanitară a populaţiei, organizau lecţii şi convorbiri cu oamenii. In această ordine de idei pot fi amintiţi A.Focşa, şeful spitalului din Ciorna, felcerul N. Roşca, medicii Groisman, Boşerniţanu ş.a. Un rol deosebit de important in procesul renaşterii naţio-nale i-a revenit bisericii creştine ortodoxe ai cărei adepţi alcătuiau majoritatea populaţiei din comună. La 1923 in comuna Rezina activau trei biserici ortodoxe şi şase sinagogi evreieşti, ceea ce vorbeşte despre faptul că guvernul romăn, administraţia Basarabiei promovau in acest domeniu o politică democratică şi tolerantă, respectănd astfel tratatele internaţionale semnate după primul război mondial. Deoarece pănă la 1918 biserica urmărea scopuri de rusificare, după Unire, reformele cu caracter national deveniseră o primă necesitate. S-a revenit la oficierea serviciului divin in limba naţională ceea ce a contribuit la consolidarea bisericii. In răstimpul acestor ani la bisericele din comună au lucrat preotii P. Juşcov, I. Samic, P. Petcov, I. Tanov. Biserica era frecventată de numeroşi credincioşi. Conform recensămantului din decembrie 1930 in comuna Rezina locuiau 4508 creştini-ortodocşi şi 2961 mozaici. Populatia impărtăşea diferite confesiuni (vezi tabelul). In fiecare an preotii din comuna Rezina oficiau servicii divine cu ocazia celor mai insemnate date din istoria neamului nostru. Biserica era neutră şi nu susţinea nici un partid politic. Preotii erau somaţi să nu sfmţească drapelele* partidelor politice dănşii fiind persoane in afara activităţii partidelor politice. In conformitate cu regulamentul Cultelor Minoritare din Basarabia in ziua de 4 noiembrie 1926 s-au preconizat alegerile noului Rabin oficial din Rezina-tărg in localul primăriei. La alegeri erau invitaţi delegaţi din comunele Olişcani, Cinişeuţi in număr de 16 persoane.In perioada interbelică Fundaţia Culturală Regală Trincipele Carol" avea cămine culturale la Ciorna şi Rezina-tărg, iar in plasă activau 19 cămine culturale. In Rezina-tărg, in 1927, activa o bibliotecă, care deservea 70 de cititori. La Rezina-tărg şi-a petrecut anii de copilărie scriitorul Boris Vlăstaru (Vexler), care s-a născut la 20 octombrie 1922. A terminat gimnaziul mixt din localitate continuănduşi studiile la Liceul "Vasile Lupu" din Orhei. In timpul celui de-al II-lea război mondial s-a aflat in răndurile armatei sovietice, in calitate de ofiţer-tanchist. Revenit la vatră, a absolvit Institutul Pedagogic din Chişinău. Prima lui carte "Anicuţa" a apărut in 1953. Proza lui Vlăstaru a fost remarcată de scriitorii ruşi Constantin Paustovski şi Vasile Grossman, Stabilit la Tel Aviv, prozatorul continuă să scrie in romănă, sursa lui de inspiraţie constituind-o şi aici meleagurile nistrene, lumea copilăriei. Proza lui B.Vexler, tradusă in ebraică, a văzut lumina tiparului in 4 volume. După plecarea sa peste hotare, in 1973, cum se proceda pe atunci cu emigranţii, toate cărţile i-au fost scoase din librării şi din biblioteci, iar numele autorului exclus din manuale. Citindu1 pe B.Vlăstaru (Vexler), ne pătrundem de esenţa evenimentelor ce aveau loc la Rezina in perioada interbelică. lată ce scrie el in povestirea "Grea slujbă", unde se descrie soarta oamenilor din Uniunea Sovietică, care erau nevoiţi să fugă in Romania, sălvăndu-se de teroarea roşie: "Se spunea că fugarii povestesc de teroare, de lichidare in masă a mii de oameni nevinovaţi, de deportări, de foametea straşnică ce băntuia prin ţară, de sate intregi pustii, parasite de ţarani..." Şi in continuare:" Unii credeau in aceste zvonuri şi se cutremurau de groază, alţii refuzau să creadă"... "Numeroşi oameni de pe malul celălalt porneau in amiaza mare să treacă in fugă graniţa. Şi aproape in fiecare zi valea se cutremura de părăit de mitraliere secerăndu-i fara milă pe fugari. Rar careva dintre ei reuşea să ajungă la mal neatins". In scrierile sale găsim şi unele referiri la plaiurile Rezinei: "Vorba cumpătată şi domoală a rezinenilor, imaginea acelor locuri, cu pălcuri de livadă şi cu infanterii de porumb, chipurile oamenilor in miilocul cărora s-a bucurat de lumina soarelui şi a lunii vor constitui acel şipot ce ii va alimenta peste ani scrisul" precum şi la imaginea oraşului din timpul copilăriei scriitorului: "Ulicioareles inguste şi intortochiate, cu căsuţele joase. Acoperişurile sunt mai toate putrede de vreme şi verzi de muşchi, cu ferestre mici, prăfuite. In dosul căsuţelor se inghesuie una lăngă alta ogrăzile toate inguste şi lungi, cu salcămi mărunţi şi chirciţi". "Strada, ba somnoroasă in zilele tihnite de iarnă cu omăt mult; ba zgomotoasă, plină de lumina, cu părăiaşe vesele pe de ambele părţi in primele zile de primăvară; ba moartă, fara ţipenie de om, in zilele cu arşiţă cumplită ale lunii lui cuptor".
Go to top