Documentele de arhivă atestă că satul Rezina, la fel ca şi intreaga Basarabie, a suportat dominaţia otomană, care s-a instaurat la mijlocul sec. al XVI-lea, iar apoi, timp de peste o sută de ani asuprirea Rusiei ţariste. In urma războiului ruso-turc din anii 1806-1812 Rusia a anexat cu forţa teritoriul dintre Nistru şi Prut, care din 1813 a fost numit de către administraţia ţaristă - Basarabia (prin extinderea denumirii folosite pănă atunci numai pentru partea sa sudică). Astfel dominaţia turcească a fost substituită cu cea rusească. Populaţia din Basarabia a fost ruptă din trupul Moldovei, fiind scoasă din circuitul vieţii naţionale fireşti. Populaţia a fost divizată in două. Rusia a făcut hotar pe Prut şi şanţ adănc in inimile băştinaşilor. Războiul din 1806-1812 a fost un război de cucerire. Rusia a declarat acest război Turciei "pentru a elibera pe creştini", dar, in fond, a desfăşurat operaţii militare pentru a strămtora Imperiul Otoman, impunănduşi propria dominaţie in Balcani. Ea răvnea să transforme statele din sud-estul Europei in gubernii ruseşti: Bessarabskaia, Moldavskaia, Valahskaia şi Oltenskaia. Din fericire, nu i-a fost dat să realizeze acest plan anexionist. După Pacea de la Bucureşti, din 16 mai 1812, satul Rezina Impreună cu intreaga Basarabie devine in intregime dependent de sistemul administrativ rus. Conform noului sistem de organizare administrativă a Basarabiei de la mijlocul secolului XIX, Rezina capătă statut de centru de voloste, in componenţa căreia intrau satele Ţareuca, Parcani, Lipceni, Stohnaia, Şipca, Boşerniţa, Ciorna, Păpăuţi, Glingeni, Mateuţi, Mihuleni, Curătura, Solonceni, Alcedar, Poiana, Tarasova. Volostea Rezina se subordona judeţului Orhei. Cărmuirea ei era alcătuită diri starşina (plutonier in armata rusă şi In poliţia rusească, care indeplinea şi funcţii administrative), starostii (primarii satului in Rusia ţaristă) şi din alţi funcţionari confirmaţi şi aleşi la adunările respective. Starşinaua se afla in fruntea adunării volostei, care se alegea pe 3 ani şi avea imputernicirile administrative corespunzătoare. Un document de arhivă ne mărturiseşte că in 1885 starşinaua volostei a fost Simion Ţurcan, care la şedinţa de la 15 decembrie 1885 s-a referit la necesitatea alegerilor judecătorilor din componenţa judecătoriei de voloste, fiindcă expirase termenul de imputernicire al acestora. In calitate de judecători au fost aleşi cetăţenii: Ion Tudor din Alcedar, Ion Florea din Stohnaia, Tudor Ciubotaru şi Călin Luchian din Ţareuca, Andronic Ilista din Păpăuţi, Gheorghe Alexandru Chirtoacă din Solonceni. Pentru dănşii in documentele respective s-a iscălit Nichifor Muşinschi din Rezina. Un alt document, care, la fel, prezintă interes pentru noi, este acel de la 6 februarie 1886, unde se menţionează că: "Noi, locuitorii satului Ciorna, a volostei Rezina, alcătuit din 92 de gospodari şi 65 de persoane cu drept de vot, la adunarea satului, cu mai mult de 2/3 de voturi, in prezenţa starşinalei volostei Rezina Simion Ţurcan, l-am ales ca staroste al satului pe ţăranul Leonte Rusu şi candidat pe Ion Nicolai". La 19 februarie 1886 la postul de starşina al volostei Rezina a fost ales odnodvorţul Dumitru Zahar - Benzari iar candidat - ţăranul din satul Parcani Andrei Ursu. Tot la acea şedinţă, in calitate de reprezentant pentru participarea la şedinţele judeţene respective a fost ales ureadnicul localităţii Rezina Gheorghe Hăncu, iar candidat -lăranul din aceeaşi localitate Ion Jirnov. La 10 iunie 1886 la adunarea sătenilor din Ciorna, in calitate de colector al impozitelor a fost confirmat Leonte Părţu, ca unul din cei mai modeşti şi cinstiţi cetăţeni ai satului. In 1887 in voloste au fost organizate alegerile slujitorilor de poliţie şi anume: la fiecare 100 de gospodării trebuia să fie ales căte un sotnic, la fiecare 10 gospodării - căte un deseatnic, care trebuiau să fie oameni cu o comportare exemplară, nu mai lineri de 25 de ani şi nu mai in vărstă de 6027. In aceşti ani in funcţia de staroste al localităţii Rezina s-au aflat Ion Gherlovan şi Nichita Turtă, a satului Stohnaia -Stepan Şova, al satului Boşerniţa - Petru Marcu, iar membri ai cărmuirii de voloste ii vedem pe Ion Borş, Procopie Tatar, Stefan Mazurenco din Rezina, Simion Florea, Dementi Goncear, Spiridon Crăciun, Nichita Botnari din Stohnaia, Trofim Cazacu, Procopie Lazăr, Alexandru Rusu din Ciorna, Onisim Răbac, Luca Babii, Iacob Tutunaru din Boşerniţa. Starostele repre-zenta puterea administrativă locală şi se alegea din răndurile băştinaşilor satului.In documente din 1892 găsim date privind taxa bănească care urma să fie plătită de către locuitorii satului Boşerniţa pentru intreţinerea administraţiei locale. Conform hotărării adunării de voloste se preconiza in acest scop pentru cărmuirea de voloste 22 ruble 52 copeici, pentru şcoala populară 23 ruble 08 copeici, pentru plata locuinţei ureadnicului de poliţie 1 rublă 98 copeici, pentru serviciile poştei 44 ruble 69 copeici. Salariul starostelui constituia 18 ruble, salariul sotnicului 7 ruble 50 copeici, salariul pisarului (scribului) satului 17 ruble 50 copeici, pentru executarea dosarelor respective ale cărmuirii săteşti erau repartizate 2 ruble 40 copeici. După desfiinţarea şerbiei din Rusia (a. 1861) a fost legiferat sistemui zemstvelor. Instituţia zemstvelor a fost introdusă in 1864 in Rusia, iar in 1870 - in Basarabia. Acest sistem prevedea crearea şi promovarea autonomiei la nivel de comună; judeţ şi provincie. Zemstvele aveau in grija lor gospodăria locală, căile de comunicaţie, invăţămăntul public, alimentaţia publică, poştele, serviciul sanitar, dezvoltarea comerţului etc. Prin zemstve, nobilimii i s-a creat posibilitatea de a influenţa viaţa locală, satisfăcănduşi astfel o parte din pretenţiile sale. In oraşe se creau "Dume orăşeneşti" - organe ale autoadminist-rării locale, aşanumitele "zemschie upravi". In oraşul Orhei, ca centru de judeţ, este formată "Zemscaia uprava" alcătuită in majoritatea absolută din reprezentanţi ai nobilimii şi cinovnici (funcţionari) veniţi din Rusia. Deci, şi politica lor era promovată in interesul Rusiei ţariste. Cănd ne referim la organizarea administrativă in perioada anilor 1812-1917, e necesar a analiza şi situaţia demografică, structura populaţiei şi ritmurile de creştere a ei. In anul 1817 moşiile localităţilor Rezina şi Stohnaia aparţineau moşierului Nicolae Rosseti Roznovanu: 33 de gospodării şi 20 de livezi pe malul Nistrului la Rezina; 20 de gospodării la Stohnaia. La 1859 in Rezina existau deja 459 de gospodării şi 1130 de locuitori. Materialele statistice din anii 1870 şi 1875 ne relatează că in localitatea Rezina in anul 1870 erau 307 case şi 1752 de locuitori, iar in 1875 erau doar 193 case şi 1444 locuitori30. Din aceste date observăm ce mari schimbări s-au produs in viaţa socială şi demografică a Rezinei. In timp de numai 5 ani s-a micşorat numărul de case de la 307 pănă la 193. Au fost distruse 114 case. Evenimentul s-a produs in urma unei tragedii, cauzate de ieşirea apelor din albia răului Nistru in februarie 1871, fapt ce a adus mari pagube.Conducerea zemstvei a intreprins măsurile respective şi către anul 1876 numărul caselor in Rezina a crescut pănă la 271, toată averea imobiliară a fost preţuită cu suma de 28140 ruble, pentru care se plătea impozit. Deci, după componenţa naţională in localitatea Rezina predominau evreii. Acest lucru este lămurit prin faptul că la 23 iulie 1812 guvernul ţarist a adoptat un statut special pentru coloniştii sosiţi in Basarabia. Bulgarii, găgăuzii, evreii, care se stabileau in acest ţinut, primeau cetăţenia rusească şi aveau anumite privilegii faţă de băştinaşi, fiind scutiţi de serviciul militar, de plata impozitului personal şi agricol etc. In localitatea Rezina deacum in anul 1859 trăiau 267 de evrei. Luăndui in calcul şi pe ceilalţi colonişti, se poate constata că in a doua jumătate a secolului al XlX-lea In Rezina 73 la sută din locuitori erau nebăştinaşi. In genere in Basarabia către anul 1897 de asemenea a crescut esenţial numărul total al coloniştilor. Datele recensămăntului din 1897 privind populaţia Basarabiei au fost contestate - de inseşi oficialităţile ruseşti. Este evident faptul, după cum menţionează Stefan Ciobanu, că recensămăntul din 1897 a fost lipsit de obiectivitate. Totuşi, realitatea dovedeşte efectele colonizării care a contribuit la impestriţarea populaţiei Basarabiei şi acutizarea In acest ţinut a lipsei de pămănt. Din această cauză mulţi moldoveni de prin părţile Orheiului şi Hotinului emigrau in Caucaz sau in preajma lui, unde şi astăzi mai există aşezări moldoveneşti.Mai tărziu, prin reforma lui P. Stolăpin, ministru al afacerilor interne şi preşedinte al Consiliului de Miniştri al Rusiei, băştinaşilor Basarabiei, rămaşi fara pămănt, li s-au oferit loturi de improprietărire in regiunile indepărtate ale Imperiului Rus. Insă basarabenii plecaţi, nimerind in condiţii climaterice aspre, lăsaţi in voia soartei de autorităţile ruseşti şi-au deplăns amarnic soarta şi aproape jumătate din ei s-au intors, către 1914, labaştină.De menţionat că autorităţile ruse au acordat evreilor diferite privilegii şi chiar "terenuri pentru intemeierea de colonii agricole". Astfel, in Basarabia s-au infiinţat 16 colonii agricole, dintre care 2 in judeţul Orhei. Dar in curănd s-a dovedit că evreii nu erau predispuşi pentru cultivarea pămăntului şi creşterea vitelor, căci in scurt timp se adeveri că ei făceau negoţ, lăsănd munca cămpului in seama ţăranilor creştini. Evreii făceau negoţ cu vite, piei, lănă, tutun, etc., iar ogoarele le dădeau in arendă. După un timp oarecare ei au inceput să se stabilească in tărguri, vănzănduşi pămănturile moldovenilor. Astfel a dat greş incercarea guvernului rus de a-i deprinde pe evrei cu agricultura. In 1897, in Basarabia locuiau 228.168 de evrei. Stabilirea evreilor in proporţii insemnate la Rezina a fost determinată de faptul că aici existau condiţii favorabile pentru viaţa comercială şi vecinătatea cu fosta colonie agricolă evreiască din satul Şipca, care s-a desfiinţat intre timp. Vorbind despre formele administrative şi situaţia populaţiei, vom menţiona că prin reforma militară ţaristă din 1874 vechiul sistem de recruţi, cănd cetăţenii Basarabiei nu erau obligaţi să satisfacă serviciul militar, a fost inlocuit cu serviciul militar obliga-toriu. Bărbaţii Basarabiei şi, bineinţeles, şi ai Rezinei trebuiau să satisfacă serviciul militar obligatoriu de 6 ani. Astfel basarabenii au pierdut şi acest privilegiu, obţinut in 1818. Printre ostaşii armatei ţariste se numărau Ion Nicolai şi Ion Oancea din satul Ciorna, Simion Negura şi Nichifor Melnic din s.Echimăuţi, Mihail Gorgos din s. Lipceni şi mulţi alţii. Printre recruţii din localităţile Rezina, Ciorna, Stohnaia la 1882 ii vedem pe Tănase Turtă, Grigore Şova, Ion Cernega. Alexei Atamanenco, Procopie Crăciun, Vasile Bounegru, Iacob Gheorghiţă, Gherasim Părţu, Simion Rusnac, Grigore Vieru, Ion Aftene şi alţii. Un rol deosebit in evoluţia social-politică a populaţiei i-a revenit primului război mondial, care a izbucnit la 1 august 1914 ca rezultat al contradic"ţiilor intre statele Antantei şi Puterile centrale. Pentru rezineni şi locuitorii volostei acest război a Insemnat, in primul rănd, mobilizarea generală in unităţile militare ruseşti. Statele regimentului 250 Balta de infanterie au fost completate cu rezervişti moldoveni din judeţele Orhei şi Balta, care au luptat eroic in bătăliile de la Eufeminoff, Varşovia, Prasna. Mulţi dintre ei nu s-au mai intors, murind pe cămpurile de luptă, devenind jertfe pe altarul politicii coloniale ţariste promovate in Basarabia.
Go to top