Principalele indeletniciri ale rezinenilor la inceputul sec. al XlX-lea erau cultivarea cerealelor, viticultura, tutunăritul, legumăritul, creşterea animalelor. Ţăranii cultivau grău, porumb, creşteau bovine, ovine, porcine etc. Aproape in fiecare familie se prelucra lăna, cănepa, inul, ceea ce permitea oamenilor să se ocupe mai intens cu meşteşugăritul casnic: confecţionarea incălţămintei, ţesutul covoarelor şi pănzei, confecţionarea uneltelor de muncă ş.a. Pentru pămăntul primit de la moşierul Nicolae Rosseti Roznovanu (noul stăpăn al moşiei Rezinei), ţăranii plateau acestuia o anumită sumă de bani şi dijmă din toate produsele acelei parcele de pămănt. Ei mai erau datori de asemenea să muncească pentru moşierul Roznovanu 12 zile pe an, fiind totodată liberi de a se muta de pe o moşie pe alta, după ce-şi Indeplineau toate indatoririle faţă de vechiul proprietar In timpul dominaţiei administraţiei ruseşti ţăranii plateau de asemenea pentru Intreţinerea oştirilor, a lucrătorilor administrativi, a oficiilor poştale, a drumurilor publice. Ei mai erau obligaţi să dea a zecea parte din roadele obţinute, din fănul adunat, să dea plată pentru oierit, pentru stupul de albine ş.a. Contele P.Kiseliov recunoaşte la 1816 că guvernatorul Basarabiei, generalul Harting "nu numai pradă averea, ci şi suge săngele nefericiţilor locuitori" din acest ţinut. Jafurile administraţiei ţariste sporeau din an in an. După 1812, suferinţele populaţiei intreceau orice măsuri. Pe vremea ocupaţiei ţariste Moldova plătea Rusiei un tribut de 8 milioane piaştri faţă de 3 milioane, cat plătise turcilor. La mijlocul sec. al XlX-lea pămănturile Rezinei, Stohnaiei şi Ciornei, care numărau 2649 desetine, din care 1295 erau păduri, aparţineau deacum principesei Ecaterina Ghica. In 1857 are loc judecata cu privire la vănzarea unei părţi din păduri de către Ecaterina Ghica negustorului din Odesa I.Paşcov şi fraţilor acestuia. Ţăranii răzeşi din localitatea Stohnaia care aveau puţin pămănt s-au adresat guverna-torului Basarabiei cu rugămintea de a li se permite să se transfere pe pămănturile de stat. In anul 1868 are loc reforma agrară in Basarabia. Conform legii, pămăntul devenea "obştesc", adică după răscumpărare trebuia să devină proprietatea "obştii săteşti" şi nu se permitea trecerea lui in proprietate individuală. Erau prevăzute şi alte restricţii. In caz de lipsă a moştenitorului, pămăntul trecea la obştea sătească. Plata pentru răscumpărarea pămăntului trebuia să se facă in fond prin munca prestată moşierului. Termenul de răscumpărare era de 20 de ani.Conform materialelor de arhivă, la 20 mai 1871 in volostea Rezina erau 17 moşii boiereşti, 1132 de familii şi 82 de burlaci. La 1111 dintre ei, conform reformei agrare ţariste din 1868, le-au fost repartizate 7.265 desetine de pămănt (nadelă), pentru care aceştia erau obligaţi să plătească dijmă in sumă de 13.171 ruble. Ţărănimea volostei Rezina tot mai des organiza acţiuni de revoltă impotriva regimului ţarist. Numai in anii 1868-1872 pe teritoriul Basarabiei s-au produs 87 tulburări ţărăneşti, 41 dintre care au fost inăbuşite cu ajutorul forţei armate. Astfel, caracterul limitat al reformei a provocat indignarea ţăranilor ale căror condiţii de trai nu s-au imbunătăţit practic cu nimic. In anul 1888 stăpăn devine baronul Nicolae Rozen, care deţinea in satele Ciorna şi Stohnaia 488 desetine de pămănt arabil şi 666 de pădure, iar ţăranii lui aveau 738 desetine de pămănt. Ţăranii din Rezina foloseau 401 desetine. In satul Boşerniţa 1218 desetine aparţineau mănăstirii, 159 desetine erau pămănturi moşiereşti. In total pe voloste 8121 desetine aparţineau bisericilor şi mănăstirilor, 12521 - moşierilor, 3100 - ţaranilor, 2313 desetine-diferitelor instituţii obşteşti şi cooperatiste39. Baronul Rozen avea in proprietate 34 de boi, 8 vaci şi 2 junci, in timp ce 52 de locuitori ai localităţii Rezina deţineau 75 de boi şi 40 de vaci şi junci. Printre ei erau Nichifor Borş, Iachim Borş, Chiril Dragoman, Luca Păslaru, Ion Muşinschi, Leonte Cernega, Vasile Vieru ş.a. In satul Stohnaia 54 de locuitori aveau 30 de tauri in vărstă pănă la 4 ani, inclusiv 12 - mai mult de 3 ani, 10 - mai mult de 2 ani şi 6 - pănă la un an, şi 38 de vaci. Posesorii lor erau Timofei Atamanenco, Vasile Botnaru, Alexei Solonari, Nicolae Bodiu, Spiridon Crăciun, Afanasie Marcu, Ion Florea ş.a.. In localitatea Boşerniţa, in anul 1889, 30 de oameni deţi­neau 29 de boi şi 48 de vaci şi junci. Stăpănii acestor animale erau Andrei Marcu, Simion Ţurcan, Procopie Tutunaru, Alexei Marcu, Iacob Tutunaru, Vasile Ceban ş.a. In satul Ciorna, la 31 decembrie 1888, 76 de gospodari deţineau 70 de boi şi 82 de vaci şi junci. Printre ei erau Ion Nicolai, Zinovie Rusu, Maxim Purici, Leonte Părţu, Evgheni Vizir, Elisei Casian, Stefan Oancea, Filimon Oancea, Matfei Oancea, Ion Oancea ş.a..In localitatea Rezina următorii funcţionari aveau in stăpănire: Andrei Şraş - 7 vite mari cornute, Alexandru Cornovan - 3, Iohan Crup - 3, Ion Slivinschi - 2, Trofim Vrabie - 3, Gavril Grosu - 2, Franţ Morocicovschi - . in voloste erau 1378 de cai, 2884 de vite mari cornute, 5627 de oi, 417 capre. " - unitatea de măsură "cetverti" folosită in Rusia ţaristă ca unitate de măsură a volumului cerealelor, egală cu 10 kg. " - categorie de ţărani de stat in Imperiul Rus, formată din urmaşii slujitorilor, care după crearea armatei regulate au fost transformaţi intr-o categorie de ţărani privilegiaţi. In 1847 mazilii din Basarabia au fost egalaţi in drepturi cu odnodvorţii. Mazilii prezentau un grup privilegiat, constituit din descendenţii boierilor de rangul III. Rezinenii cultivau şi tutunul. In satele Rezina şi Ciorna existau 7 plantaţii de tutun, care ocupau 5 desetine de pămănt. In voloste erau 54 de plantaţii, care cuprindeau 73 desetine de pămănt. In 1888, in voloste lucrau 111 tutunari, dintre care 6 erau din Rezina. Plantaţii de tutun deţineau: David Boşerniţan, Naum Sultanovici, Berco Roitman ş.a.. După cum ne relatează documentele acelor timpuri, anii 1837-1887 au fost secetoşi şi roada a fost mica. Conducerea volostei informa că lucrătorii Rezinei, Stohnaiei duceau lipsă de păine. Din această cauză ei au luat pe datorie de la stat produse alimentare şi seminţe, ca să samene cămpiile. In 1873, ţăranii aveau datorii in sumă de 5460 ruble.iar la 1 sep-tembrie 1890 datoriile lor constituiau 407,3 ruble, pentru cei din Rezina şi pentru cei din Stohnaia.Către sfărşitul secolului al XlX-lea datoriile pentru păine s-au redus tot mai mult şi au alcătuit 14,5 ruble. In anii 1881-1886 in localitatea Rezina erau 31 desetine de loturi din vatra satului, 21 desetine de livezi şi legumării, 400 desetine de pămănt arabil, 5 desetine de păşune, 666 desetine de pădure, 15 desetine de pămănt nu se lucrau. In satul Stohnaia se lucrau 362, in satul Ciorna - 619, in satul Boşerniţa - 321 desetine. Documentele de arhivă atestă că in 1885 roada a fost nesatisfăcătoare din cauza secetei. Preţurile in voloste la grău erau de la 5 pănă la 8 ruble "na cetverti", la secară - de 4-6 ruble, la orz şi ovăz - de 3-5 ruble, la porumb - de la 4 pănă la 7 ruble. Lucrătorilor li se plătea In zi pentru lucrul efectuat: cosaşilor - 80 copeici, plugarilor cu plugul lor - 2 ruble, pentru o căruţă cu un cal - 1 rublă, cu doi cai - 2 ruble. Rezinenii dispuneau in acea perioadă de 28 de pluguri şi 25 de boroane, in satele Stohnaia, Ciorna şi Boşerniţa erau 81 de pluguri şi 79 de boroane. In voloste se foloseau 527 de pluguri şi 616 boroane50. Locuitorii se ocupau cu pomicultura şi grădinăritul. In Rezina erau 2 legumării şi 25 de livezi, in Stohnaia - 3 legumării şi 18 livezi, in Ciorna - 5 legumării şi 16 livezi. In acelaşi an erau la evidenţă in Rezina 600 vedre de vin, in Stohnaia - 1090, in Ciorna - 1000, in Boşerniţa - 200. In total pe voloste erau 6139 puduri de fructe uscate şi 8950 vedre de vin. O altă indeletnicire a rezinenilor era apicultura. Aici erau inregistrate 2 prisăci a căte 15 stupi fiecare, iar in voloste existau 14 prisăci şi 259 stupi. In 1896 se preconiza ca de pe o desetină de pămănt in localitatea Rezina să se obţină 75 puduri de grău, 75 de secară, 68 de orz; in Ciorna - 100 puduri de grău, 100 de secară, 40 de orz; in Boşerniţa - 75 puduri de grău.Paralel cu dezvoltarea agriculturii creştea şi ponderea industriei de prelucrare cu subdiviziunile ei: morărit, materiale de construcţie, prelucrarea pieilor etc. In Rezina la sfărşitul sec. al XlX-lea funcţionau 3 mori de apă şi in Stohnaia 4 avănd capacitatea de 35 tone in 24 de ore, o fabrică de bere, un atelier de prelucrare a pieilor, un debarcader, 4 intreprinderi pentru stingerea varului ai căror stăpăni erau Ş. Steinberg, M. Grobocopatel, Ş. Doliberg, C. Coslovschi, Ş. ludovici, Ianchel Gherman. O intreprindere de stingere a varului exista şi in Stohnaia, stăpănii căreia erau E.Şihi şi B.Gasin. Ea a fost preţuită la 3500 ruble şi aducea un venit anual de 1500 ruble. in voloste funcţionau 28 mori de apă, 15 mori de vănt şi 6 mori ce foloseau forţa cailor. Fabrica de bere din Rezina, proprietatea lui losif Zelţer, a fost evaluată la 4 mii de ruble. in aprilie 1886 in Rezina se atesta un sir de magazine şi cărciume, inclusiv prăvăliile de tutun ale lui Leib Şlemov Raşcovan, de mărfuri din piele şi incălţăminte ce aparţineau lui Şoili Ochentani, de cizme şi haine gata a lui Moşco Chiru şi altele. In total, funcţionau 58 de diferite pvăvălii, dughene şi magazine cu un rulaj annual bănesc de 35970 de ruble şi cu un beneficiu de 8145 de ruble. Cat priveşte dezvoltarea comerţului, e necesar de menţionat că in legătură cu faptul că administraţia rusă a inchis, in 1813, trecerea liberă peste Prut rezinenii işi desfăceau cea mai mare parte din produse pe pieţele locale. O parte din marfă ajungea pe pieţele Rusiei. In a doua jumătate a secolului al XlX-lea preţurile la produsele agricole variau in funcţie de zonă. In judeţul Orhei o vadră de vin costa de la 0,16-0,22 pănă la 0,45-1,1 ruble de argint. Preţurile la fructe oscilau şi ele intre 10 şi 40 copeici de argint pentru un pud de prune; 30- 60 copeici pentru un pud de prune uscate; 20-30 copeici pentru un pud de mere54. Costul unui cal varia intre 11-60 ruble de argint, o vacă de lapte costa intre 7-40 ruble de argint, un pore - de la 5,5 pănă la 18 ruble, un pud de tutun, in 1881, se vindea cu 6 -20 ruble de argint. Ziarul "Bessarabskaia jizni" scria in aprilie 1917: "Asociaţia de comerţ şi export din Petrograd are in Rezina secţia ei de creştere a tutunului. In aprilie muncitorii de la această secţie au organizat o grevă cerănd majorarea salariului cu 25%.La sfărşitul secolului al XlX-lea in judeţul Orhei existau 9 iarmaroace dintre care unul era eel de la Rezina, care funcţiona din anul 1845. După cum se menţionează in "Dicţionarul statistic al Basarabiei", pămăntul pe care s-a ridicat tărgul aparţinea principesei Ecaterina Roznovanu. In primul an volumul annual de circulaţie al mărfurilor a constituit 5700 ruble, iar livrarea lor a fost de 2000 ruble. La iarmaroc, se vindeau şi se cumpărau, pe lăngă mărfurile agricole şi cele industriale, vite mari cornute, porcine, cai de tracţiune şi de cavalerie. In localitatea Rezina, anual, se desfăşurau două iarmaroace mari: de ziua Sf. Cheorghe şi de ziua Sf. Dumitru. La 10 decembrie 1887 baronul Rozen propune adunării de zemstvă ca la Rezina să se stabilească ziua de iarmaroc ir fiecare zi de luni. In acelaşi timp el menţiona că piaţa dir Cinişeuţi este mai bogată decăt cea din Rezina. In scopul dezvoltării mai intense a comerţului in 1862 a fost deschis un debarcader la Nistru şi construit un pod plutitor. Aflănduse pe malul Nistrului, Rezina crea condiţii favorabile pentru comerţ. Producţia de bază - grăul - era masiv exportată. In primul an de funcţionare a debarcaderului au fost incărcate 8560 puduri de grău, iar in 1865 - 4000 puduri. In 1910 stăpăn al debarcaderului a devenit Şmuli-Bor Gogan, care plătea anual pentru arendă 1.100 ruble urmaşilor baronului Rozen. (Baronul Rozen a murit in a. 1904.) El deţinea 4 luntri a căte 24 locuri fiecare. Zilnic, de pe un mai pe celălalt al Nistrului treceau de la 200 pănă la 600 de oameni. Costul trecerii era de 2-3 copeici. Odată cu darea in exploatare a căii ferate pe sectorul Răbniţa-Bălţi, in 1894, la iarmarocul din Rezina aveau posibilitatea să vină nu numai negustorii locali, dar şi cei din Odessa, Nikolaev, Herson etc., fiindcă sectorul respectiv al căii ferate s-a conectat cu calea ferată Odessa-Chişinău-Ungheni-Bălţi-Ocniţa. In legătură cu aceasta are loc o schimbare radicală in dezvoltarea social-economică a localităţii, care se Imparte in două părţi: Rezina-tărg şi Rezina-sat. In Rezina-tărg majoritatea populaţiei o constituiau evreii, in Rezina-sat moldovenii.In Rezina se infiinţează o poştă cu birou oficial, cu gospodărie, oameni de serviciu, agenţi poştali, grajd pentru cai. in anul 1907 a fost stabilită legătură telefonică cu capitala judeţului - or. Orhei. In anul 1909, venitul de la oficiul lelefonic alcătuia 600 ruble. Poşta din Rezina punea cai la dispoziţia personalului medical, lucrătorilor poliţiei, anchetatorilor, agronomilor, inginerilor, tehnicienilor serviciului de drumuri. Fiecare persoană, care se folosea de serviciile poştei, era obligată să plătească căte 3 copeici pentru un cal la fiecare verstă. In anii primului război mondial s-au produs unele schimbări in ce priveşte utilizarea telefonului. Din octombrie 1915 civilii nu aveau dreptul să se folosească de telefon. In concluzie vom menţiona, in primul rănd, că lipsa de capital şi de inventar n-a permis ţăranilor să beneficieze de situaţia creată in urma reformei agrare, ei continuănd să trăiască in condiţii economice complicate. Situaţia economică s-a inrăutăţit şi mai mult la inceputul primului război mondial, (and pe front au fost mobilizaţi sute de bărbaţi. Lipsa uneltelor, a tehnicii agricole, a braţelor de muncă a dezorganiza: economia volostei in general şi a Rezinei in particular. In al doilea rănd, administraţia rusă, strămtorănd considerabil activitatea basarabenilor cat priveşte comercializarea tutunului, vinului, cerealelor, fructelor, păinii peste Prut, i-a impus pe locuitorii Rezinei ca in scurt timp să devină dependenţi de firmele şi băncile ruseşti. Din cauza unor restricţii stabilite pentru export, rezinenii comerciallzau cea mai mare parte din produse pe pieţele locale ale Basarabiei şi numai o cantitate minima ajungea pe pieţele Rusiei. In aşa mod localităţile volostei au devenit furnizori de materie primă şi produse ieftine. Astfel, in a doua jumătate a sec. al XlX-lea preţurile la produsele agricole, după cum am menţionat, devin destul de mici. in al treilea rănd, situaţia rezinenilor era complicată, fiindcă ei trebuiau, in mod obligatoriu, să plătească biruri. Secerau grăul, cărau fănul, lemnele, colectau porumbul, dar nu in folosul familiei, ci pentru a-şi achita datoriile faţă de stăpănul lor şi administraţia ţaristă.
Go to top