Unul din factorii care in cea mai mare măsură a influenţat intreaga dezvoltare social-economică a Basarabiei a fost, desigur, reforma agrară. Improprietărirea ţăranilor devenise in mersul evenimentelor din 1917-1918, lozinca principală pentru fortele politice naţionale. Legea agrară pentru Basarabia a fost alcătuită după aceleaşi principii ca şi cea din Romania, deosebirea esenţială constănd nu in prevederile legii, ci in procedeele realizării reformei. Se pornea de la situaţia reală creată in urma mişcării agrare din 1917, cănd ţăranii in mod anarhic,' deseori prin violenţă, abuziv luaseră in măinile lor cea mai mare parte a pămănturilor moşiereşti, mănăstireşti şi de star. Totodată, s-au luat in considerare datele statisticii ruseşti de pănă la 1917 care arătau că din toată populaţia provinciei nu aveau pămănt deloc sau dispuneau de loturi mici 98 000 de familii ţărăneşti. Celelalte categotii de ţărani posedau: - 90.000 căte 0,5 desetine, 230 000 de ţărani de la 2 pănă la 7 desetine şi numai 130 000 posedau peste 7 desetine de familie. Legea agrară a fost votată in Sfatul Ţării la şedinţa din 27 noiembrie 1918, dar nu s-a aplicat pănă la legiferarea definitivă la 11 martie 1920. Efectuarea reformei a cuprins intreaga perioadă a anilor 20-30. Prin legea agrară se expropriau pămănturile ce aparţineau statului, coroanei, băncii ţărăneşti, mănăstirilor din străinătate, cetăţenilor străini, ale zemstvelor şi oraşelor. Se expropiau de asemeni pămănturile moşierilor care depăşeau 100 ha de suprafaţă cultivabilă. Mănăstirilor locale li se lăsau căte 50 ha pămănt cultivabil . Legea prevedea mărirea loturilor de improprietărirc m limita de 6-8 ha, iar a celui de colonizare - 8 10 ha, ţinnnd cont de calitatea şi preţul pămăntului. Erau asiguraţi cu pămănt in primul rănd ţăranii ce locuiau pe moşie şi posedau mai puţin pămănt decăt prevedea norma stabilită, in a I do i I cu rănd, agricultorii care n-aveau deloc pămănt şi locuiau pe moşie urmănd apoi celelalte categorii de ţărani, care nu aveau pămănt ori posedau loturi mai mici decăt norma. In Rezina moştenitorilor baronului Rozen li s-au lăsat 120 ha de pămănt arabil şi 15 ha de viţă de vie. Suprafaţa medie a lotului de improprietărire in Rezina-sat şi Rezina-tărg a fost mai mica decăt prevedea legea, constituind in medie 2,5-3 ha. Reforma agrară a satisfăcut cerinţele minime ale majorităţii populaţiei săteşti, "asigurănd intrucătva condiţii de viaţă mai bune pentru sute de mii de ţărani". Agricultura era ramura principală a economiei in comuna Rezina. O trăsătură caracteristică a evoluţiei agriculturii era extinderea suprafeţelor cultivate cu cereale.Din datele statistice aflăm că la 1927 in Rezina-sat şi Rezina-tărg erau 255 ha de pămănt cultivate cu porumb cu o productivitate medie la hectar de 1380 kg,.secară 486 ha cu o productivitate medie la hectar de 1380 kg, orz 20 ha cu o productivitate medie la hectar de 1120 kg, de ovăz 15 ha şi cu o productivitate medie la hectar de 480 kg. Suprafeţele insemănţate cu grău in Rezina-sat erau 470 de ha de grău de primăvară cu o productivitate medie de 740 kg, iar in Rezina-tărg 16 ha cu o productivitate medie de 640 kg 88. Din suprafaţa cultivată, majoritatea absolută a terenurilor era ocupată cu cereale. Faţă de perioada de pănă la Unire a avut loc o creştere a suprafetei insemănţate cu porumb, a sporit şi cota-parte a acestei culturi in totalul suprafeţelor arabile. Cultura porumbului era folosită in gospodăriile ţărăneşti pentru hrana familiei şi pentru furaj. Cat priveşte pomicultura şi viticultura, vom menţiona că la 1927 in Rezina-sat erau 50 ha de viţă de vie cu o capacitate de producţie anuală de 100.000 kg, in Rezina-tărg - 80 ha cu o capacitate de producţie anuală de 98.000 kg, şi la Ciorna - 17 ha cu o capacitate de 17 000 kg. Struguri89. Suprafaţa de livezi in Rezina-sat şi Rezina-tărg constituia 19 ha. Se cultivau mai ales pruni, care aveau o productivitate anuală de 50 mii de kg. In documentele de arhivă găsim şi numele unor buni viticultori din Rezina-tărg, care erau Venion Averbuh, Em.Cogan, Haim Vigmon. In perioada interbelică rezinenii se indeletniceau şi cu creşterea vitelor cornute mari, ovinelor, porcinelor, etc. La 20 decembrie 1922 in Rezina-sat şi Rezina-tărg numărul total de vite constituia 420 de capete, dintre care 218 vaci şi 22 de boi. In posesia oamenilor mai erau 297 de cai, 205 oi, 98 de porci, 184 de capre etc. In Stohnaia se numărau 80 de boi, 75 de vaci, 248 de oi, 71 de porci, 67 de cai etc. In total erau 620 de capete, inclusiv 169 animale tinere90. In darea de seamă a instructorului agricol pe volostea Rezina I. Matcovschi, de la 11 iunie 1922, se menţiona că la Rezina au fost ploi cu piatră, care au adus pagube terenurilor cu viţă de vie ale lui Iancheli Condrari şi Sahna Ianchi, iar viile din Boşerniţa sunt intr-o situaţie foarte buna, mai ales cele ale lui Luca Ciobanu, care pot servi drept exemplu pentru celelalte gospodării. I. Matcovschi aprecia şi munca Olgăi Curchi din Ciorna, care se ocupa cu creşterea viermilor de mătase.Producţia agricolă depindea in mare măsură de nivelul de asigurare a gospodăriilor ţărăneşti cu inventar agricol. In co-muna Rezina tehnica era insuficientă şi de aceea ţăranii foloseau inventarul agricol al zemstvei. Aşa, din toamna anului 1920 şi pănă in toamna anului 1921 16 gospodării, dintre care cea a lui Nichita Caprari, a lui Dumitru Borş ş.a. s-au folosit de semănătoarele de porumb cu două rănduri, pentru care au plătit sumele respective de lei După cum constatau specialiştii, cele mai ingrijite loturi erau ale lui Ilexan Caprari, Selivestru Borş din Rezina, Erofei Rusu şi Terenti Ţurcan din Ciorna, Luca Ciobanu din Boşerniţa. La stropitul viilor 11 locuitori din satul Ciorna: Erofei Rusu, Ion Rusnac, Vasile Cazacu, Vasile Borovschi, Toma Cuzuioc, Gavril Lupan ş.a. au folosit pulverizatoarele pe Vo. zi plătind intre 2,50 şi 10 lei. Pentru acelaşi serviciu in Boşerniţa 5 ţărani: Ion Iurcu, Daria Ciobanu, Luca Ciobanu, Xenofont Ţurcan, Ion Malanciuc au plătit de la 2 pănă la 15 lei, la Rezina, Ion Borş şi Gavril Păslaru au plătit căte 5 lei93. In total in Rezina-sat au fost stropite 32 ha de vie, in Rezina-tărg - 49, in Ciorna - 45, in Boşerniţa - 16 şi in Stohnaia - 40. In materialele de arhivă se mai atestă că la 7 octombrie 1922 un grup de ţărani au incheiat un contract cu proprietarul atelierului de turnat "Vaişencher", care se obliga să toarne din aramă detalii pentru semănătorile "Guzier" in număr de 1000 de bucăţi şi detalii la semănătoarea pentru două rănduri "Canton" in număr de 1200 bucăţi la preţul de 3,20 lei bucata. Evoluţia industriei in anii 20-30 nu a suferit schimbări esenţiale, păstrănd acelaşi caracter de pănă la Unire. O ramură importantă a industriei o constituia prelucrarea cerealelor precum şi fabricarea postavulul pentru sumane. In anul 1923 in comuna Rezina funcţionau opt mori de apă, două la Ciorna şi căte trei la Boşerniţa şi Rezina-tărg, o moară cu combustibil (Rezina-sat), şi una de aburi (Rezina-tărg). Morile ţărăneşti fiind scutite de impozite, concurau cu succes cu morile industriale. Moara cu combustibil din Rezina-sat avea o capacitate de producţie de 11520 kg de făină in 24 de ore. La ea lucrau 25 de lucrători şi doi specialişti. Printre proprietarii morilor se numărau I.Sultanovici, V.Boşerniţanu şi alţii. In Rezina-tărg lucrau 4 brutării particulare, cu cuptoare simple construite din cărămidă, cu o capacitate de producţie intre 180 şi 300 păini in 24 de ore. Aceste brutării erau deservite de 10 lucrători. Un anumit rol in viaţa economică a Rezinei i-au jucat şi cele două fabrici de săpun cu o capacitate de producţie, respectiv de 300 şi 200 kg in 24 ore .In afară de intreprinderile enumerate, funcţionau 4 cariere de piatră, o cooperativă agricolă, un atelier de prelucrare a pieilor, o fabrică de bere, două bănci agricole şi altele. Documentele atestă că o parte din locuitori din Rezina-sat, lucrau in Rezina-tărg, ca zidari, dulgheri, cizmari, tămplari etc. Comerţul avea un caracter organizat şi se supunea controlului strict din partea primăriei comunei. Preturile deseori erau coordonate şi dirijate de administraţia locală. Astfel, la 4 august 1926 consiliul primăriei a stabilit următoarele preţuri la produsele de primă necesitate: colaci din făină lux, un kg - 13 lei, păine de calitatea intăi, un kg - 12 lei 50 bani, păine de calitatea a II-a, un kg - 10 lei 50 bani, păine de calitatea a Ilba, un kg 7 lei; carne calitatea intăi, un kg - 35 lei, brănză de va-că - 20 lei, un litru de lapte - 10 lei etc. La 25 septembrie 1926 preturile la păine şi la alte produse au fost reduse cu 2-2,5 lei. Comerţul local era stimulat, fireşte, de comunicaţiunile ferate de lăngă Rezina (gările Mateuţi, Şoldăneşti). Comerţul se făcea cu cereale, fructe, vite şi altele. Cumpărăturile se mai puteau face şi la numeroasele prăvălii din comună, care nu erau decăt cărciume şi băcănii, in care evreii locali desfăceau mărfuri aduse din afară: tămăie, lumănări, peşte sărat, lămăi ş.a. Tărgul, care avea o suprafaţă de 21800 metri pătraţi, se făcea, ca şi mai inainte, traditional la Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru. In afară de iarmaroc se tinea şi un obor de cereale. Comerţul in anii 1918-1940 era in strănsă legătură cu agricultura şi creşterea vitelor. El se efectua la Rezina-tărg. La 16 octombrie 1926 primăria comunei Rezina se adresează către pretură şi prefectura judeţului Orhei după ajutor pentru terminarea construcţiei unui abator. In ordonanţă se menţiona că din mijloacele băneşti locale s-au construit pereţii din piatră, s-au instalat uşorii, ferestrele şi s-a făcut acoperişul. In acelaşi timp era exprimată rugămintea pentru a primi un credit de 3500 lei. Prezintă interes şi alte informaţii privind activitatea primăriei din acei ani. Monitorul judeţului Orhei la 1 martie 1934 anunţa că primăria comunei Rezina la 12 martie 1934 la orele 10 va tine licitaţie publică pentru darea in arendă, in cursul verii, a 37 ha 35 ari de pămănt situate pe moşiile localităţilor Rezina şi Ciorna97. Comitetul şcolar comunal in ziua de 2 aprilie tinea licitaţie pentru a da in arendă loturile şcolare ce-i aparţineau cu suprafaţa de 12 hă98. In 1918-1940 in judeţul Orhei funcţionau 9 oficii de poştă, telegraf şi telefon de stat: la Orhei, Bravicea, Cinişeuţi, Ciocălteni, Criuleni, Hărtop-Mare, Rezina, Şoldăneşti şi Teleneşti. Adunările, conferinţele se anunţau printr-o Dovadă, adică un document prin care se confirma anunţarea. Cănd insă se convoca adunarea generală, populaţia se anunţa cu ajutorul tobelor. Bateristul bătea toba, iar reprezentantul primăriei (sectorul) făcea inştiinţarea comunicănd locul şi data adunării. Astfel, sub impactul reformei agrare viaţa economică din Rezina a cunoscut un anumit progres. Creşterea producţiei agricole a stimulat dezvoltarea industriei de prelucrare, comerţul. Concomitent populaţia se confruntă cu mai multe greutăţi, cauzate de criza economică mondială de la cumpăna anilor 20-30, de posibilităţile reduse ale gospodăriilor ţărăneşti, care nu dispuneau de o tehnică agricolă modernă.
Go to top