Politica de rusificare, promovată de administraţia ţaristă, a influenţat negativ asupra culturii localităţii Rezina, la fel ca şi asupra culturii intregii Basarabii. Sistemul de invăţămănt existent in Basarabia, după 1812, a fost marginalizat şi substituit cu eel rusesc. Administraţia rusească avea nevoie de funcţionari civili cunoscători de limba rusă, devotaţi puterii ţariste. Pentru a putea inăbuşi conştiinţa naţională, autorităţile ţariste nu au deschis, după 1867, nici o şcoală cu predare in limba romănă, ba din contra, căutau să le inchidă şi pe cele ce mai funcţionau. Aceste măsuri ii vizau doar pe moldoveni, pe cănd nemţilor, bulgarilor, grecilor şi evreilor le era permis să-şi deschidă şcolile lor naţionale. Drept rezultat "dintr-o sută de moldoveni ştiau carte 10, pe cănd dintr-o sută de nemţi ştiau carte , dintr-o sută de evrei - 50, dintr-o sută de ruşi - 40 şi dintr-o sută de bulgari - 3159. Inceputurile unui invăţămănt popular in localitatea Rezina pot fi legate de anul 1864, cănd in sat s-a deschis o şcoală parohială. Elevii căpătau cunoştinţe de citit şi scris, precum şi unele deprinderi in ale socotitului. O atenţie deosebită se acorda educaţiei copiilor in spirit religios. O altă relatare despre invăţămăntul din Rezina datează cu anul 1870, cănd este infiinţată şcoala obştească cu o singură clasă in 4 grupe. După un an este deschisă o şcoală primară de o singură clasă a' Ministerului Invăţămăntului Public. Şcoala se găsea intr-o casă particulară, unde copiii erau invăţaţi a scrie şi a citi. Durata studiilor era de 2-3 ani iar predarea trebuia să se efectueze in limba rusă. Pentru anul de studii 1878-1879 au fost alocate de către zemstvă 100 de ruble, in scopul imbunătăţirii bazei materiale a şcolii. In anul 1880 şcoala este vizitată de inspectorul şcolar Mogulschi, care a constatat că predarea obiectelor in acest aşezămănt corespundea cerinţelor timpului menţionănd ca nesatisfăcă-toare doar condiţiile de lucru şi de invăţămănt. In anul 1906, in şcoală invăţau 74 de elevi, in loc de 36 - numărul de locuri pentru care era prevăzută şcoala. Instruirea o efectua un singur pedagog. In anul de invăţămănt 1912-1913 din 81 de elevi, căţi existau la inceputul anului, primăvara işi continuau studiile numai 21. S-au păstrat date şi despre existenţa unei şcoli inferioare de meserii, unde invăţau 68 de băieţi, dintre care 44 erau de la sate. Directorul şcolii era D. Gorbunov. Religia era predată de preotul A. Jujcov. In 1914, pentru intreţinerea şcolii de meserii de către zemstvă au fost alocate 1200 de ruble. In documentele de arhivă există date despre funcţionarea, in anul de invăţămănt 1886-1887, a două şcoli in satele Pripiceni şi Pereni. In satul Pereni şcoala a fost deschisă la 1 noiembrie 1885, ea fiind constituită de părinţi. In ea invăţau 10 copii de sex masculin. Pentru invăţătură părinţii care aveau copii la şcoală plateau căte 6 ruble pe lună. In satul Pripiceni nu exista un local al şcolii de aceea sătenii arendau o rasa unde işi făceau studiile 25 de băieţi. Religia era predată de preotul din satul Pereni Stefan Gobjilă. Anul de studii mcepea la 1 noiembrie şi se termina la 1 martie. In 1902, la Pripiceni-Răzeşi işi făceau studiile 50 de elevi: 36 de băieţi şi 14 fete, la Ţahnăuţi - 41 de elevi. In această perioadă funcţionau de asemenea şcoli parohiale in satele Echimăuţi, Slobozia-Horodişte, Ghiduleni, Meşeni, Buşăuca.La sfărşitul secolului al XlX-lea in satul Saharna, volo"stea Cinişeuţi a fost fondată una din primele şcoli de specialitate din Basarabia - Şcoala de Viticultură. Intemeielorul ei, inginerul N.Apostolopulo, decedat in anul 1901, işi doarme somnul de veci in cimitirul mănăstirii din localitate. Multe decenii şcoala in cauză a fost o adevărată forjerie de cadre de agronomi pentru Basarabia. De aici au păşit in viaţă mulţi specialişti in domeniul agriculturii din volostea Rezina. Din documentele anului 1913 mai aflăm că la Rezina exista o bibliotecă privată, care dispunea de 1315 cărţi şi avea 135 de cititori, dintre care 47 oameni beneficiau de cărţi fara plată63. Cu referire la această perioadă trebuie să amintim de scriitorul Ion Sărbu, originar din volostea Rezina. S-a născut la 18 ianuarie 1830 intr-o familie de boiernaşi in satul Ignăţei. A invăţat la gimnaziul regional din Chişinău (1839-1848), apoi a lucrat copist, traducător, iar pănă prin 1856 -asesor din partea nobilimii la judecătoria districtuală Chişinău-Orhei. Activitatea literară şi-a inceput-o, probabil, incă la gimnaziu, căci de acum in 1851 a editat in tipografia lui A.Popov din Chişinău o culegere de fabule ("Fabule alcătuite in limba moldovenească de d.Ioan Sărbu"), iar in anul următor - o culegere de poezii ("Alcătuirele d.Ioan Sărbu. Poezie"). In culegerea "Opere alese" (1852), in afară de traducerile poeziilor lui A.S.Puşchin şi G.P.Derjavin, sunt incluse un sir de lucrări cu caracter didactic, altele consacrate frumuseţii naturii ţinutului natal ("Timpurile anului", "Moldova"). Scrierile lui Ion Sărbu au fost printre puţinele apariţii de literatură artistică in limba romănă din Basarabia sec. al. XlX-lea. Ele au servit intrun timp ca texte pentru lectură in şcoală. I.Sărbu s-a stins din viaţă la 10 aprilie 1868 şi este inmormăntat la Măşcăuţi, raionul Criuleni. Centrul principal de cultură la Rezina era biserica. Lăcaşul sfănt servea pentru săteni nu numai ca loc de rugăciuni, ci şi ca loc unde mirenii găseau măngăiere sufletească. Materialele de arhivă stau mărturie că in a. 1800 la Rezina era o biserica de lemn, iar in Stohnaia la 1796 - una din piatră. La 1859 in Rezina este construită din piatră biserica "Acoperemăntul Maicii Domnului" cu cheltuiala proprietarului I. Ghica. De remarcat că la 23 iunie 1903 biserica a fost vizitată de Iacob, Episcopul Chişinăului şi al Hotinului64. Din documente rezultă că in a. 1900, la insistenţa preotului Mihai Plămădeală, ţăranii din Rezina au plătit pentru reparaţia bisericii 2400 de ruble, iar mai tărziu, in 1903, baronul Rozen a donat bisericii 301,87 de ruble. In diferiţi ani soarta i-a adus in serviciul credincioşilor la biserica din Stohnaia şi Rezina pe preoţii Mihai Grecul, Ion Stoica, Gheorghe Plămădeală, Antonie Juşcov ş.a., care au condus viaţa religioasă in localitate. De menţionat că la Rezina in anul 1877 funcţionau şi trei case de rugăciuni ale evreilor.Un rol exceptional in viaţa creştinilor l-au avut mănăstirile de la Ţăpova şi Saharna. Ansamblul monastic Ţăpova era compus din două mănăstiri săpate in malul abrupt al Nistrului. Se presupune că primul schit a slujit creştinilor drept loc de refugiu de năvălirile migratorilor incă din sec. al XII-lea, al doilea - partea nouă a mănăstirii, a fost infiinţată in sec. al XVI-lea şi restabilită in anul 1756, cănd pămăntul schitului a fost dăruit de către Radu Racoviţă mănăstirii Dobrovăţ din judeţul Vaslui. In 1842, pămăntul mănăstirii a trecut in jurisdicţia mănăstirii de la Căpriana şi, rămănănd fara mijloace de existenţă, mănăstirea a fost transferată printrun decret al Sinodului, in 1846, mănăstirii de la Saharna. in acest timp a fost infăptuită o reconstrucţie capitală a bisericii care a fost lărgită considerabil, i-au fost restabiliţi pereţii, instalate ferestrele şi uşile. In interior pereţii au fost daţi cu lut şi văruiţi. In 1939, mănăstirea a fost inchisă. Cutremurul de pămănt din 1940 a avariat incăperile punănd in primejdie viaţa oamenilor. S-au păstrat in total 18 incăperi, unite intre ele cu scări, treceri interioare şi balcoane. Impresionează, mai ales, biserica "Adormirii Maicii Dom­nului", care reprezintă o incăpere spaţioasă, cu pereţi tencuiţi, in tavan este săpată o boltă semisferică, ce imită cupola. In localităţile din imprejurimi circulă multe legende frumoase, legate de istoria acestei mănăstiri. Una din ele, bunăoară, afirmă cum că anume aici Stefan eel Mare, aflat in popas, s-a cununat cu Maria-Voichiţa. Conform altei legende, sub lespedea de piatră cu şapte găuri, aşezată in apropierea mănăstirii, la poalele unei cascade, este inmormăntat vestitul poet şi căntăreţ mitologic grec Orfeu. Cert este insă faptul că ansamblul monastic Tăpova ocupă un loc de frunte in răndul celor mai valoroase monu- mente ale Moldovei. Mănăstirea de la Saharna a fost infiinţată in anul 1776. Primele construcţii erau executate din lemn. In 1821 pe locul bisericii vechi, din lemn, a fost inălţată din piatră biserica Sfănta Treime, apoi, in 1844, se construiesc, de asemeni din piatră, chiliile pentru fraţi. In 1903, se construieşte biserica de iarnă, iar in 1911, clădirea cancelariei mănăstirii şi chiliile respective. Mănăstirea prezintă un ansamblu original aşezat intr-un loc deosebit de pitoresc, ceea ce ne vorbeşte că cei care alegeau locurile pentru mănăstiri şi biserici şi le construiau erau, fara indoială, oameni competenţi şi pricepuţi. După cum vedem, de educaţia spirituală a rezinenilor pe acele timpuri s-au ingrijit preoţii, dascălii şi sătenii mai luminaţi. Anume preoţii, dascălii, invăţătorii, oamenii cărturari au contribuit la educarea tineretului, şi in primul rănd a copiilor. Or, se ştie că acolo unde activa o biserica sau o mănăstire, era atins un anumit nivel de cultură naţională, spirituală, acolo se trezea năzuinţa oamenilor simpli către o viaţă mai buna, mai bogată, către o viaţă cu un anumit sens cetăţenesc, uman şi democratic. Bisericii i-a revenut şi un rol important in dezvoltarea invăţămăntului şi in iluminarea culturală a poporului.
Go to top